joi, 24 august 2017

Cerul...

Dincolo de pamant si infinit,
Cautam sa aflu cerul unde vine
Si-un glas solemn atunci s-a auzit,
Si cerul si infernul sunt in tine....


Omar Khayyam

marți, 22 august 2017

El...

Stiti deja despre slabiciunea mea pentru parfumuri dar si pentru afise, reclame, pentru acele afise sau reclame care spun o poveste prin ele insele, dincolo de slogan...
Afisul care mi-a atras atentia si care face reclama parfumurilor Annayake, Tomo, in cazul de fata, recunosc, m-a scurtcircuitat putin, datorita lui
Dincolo de perfectiunea unui trup care reliefeaza fiecare muschi, m-a atras la acest afis atitudinea care are ceva dintr-o statuie greaca si acea incordare dur
eroasa pe care n-as fi asociat-o niciodata unui parfum
Despre parfumuile Annayake nu stiu prea multe, e un brand nou si asta nu ma atrage, chiar daca conceptul lor merge pe "frumusetea totala".
Asa ca raman in admiratia mea pentru el - cine o fi, nu stiu, si pentru afisul black&white image...tulburator
Voua cum vi se pare?

joi, 17 august 2017

Ziua internationala a obiectelor vechi

Am auzit la radio ca azi ar fi ziua internationala a obiectelor vechi si ma gandeam ca e atat de usor sa transformi un obiect vechi intr-o vechitura...
Poate nu toti avem talentul de a le remodela "destinul" dar daca ne sunt dragi acele obiecte cred ca le putem ingriji si, mai ales, cred ca am putea sa nu le parasim.
N-am obiecte personale vechi, am cateva obiecte vintage pe care le-am achizitionat sau pe care le-am primit (poate le voi fotografia odata) si pe care le iubesc, n-am o valiza veche si nici pisoi nu mai am, dar daca as avea, uite asa ar arata ceva vechi dar nou si vesel si viu
 

luni, 14 august 2017

Coffee in town, buna dimineata!🙂

Cam asa arata orasul, mai mult gol decat plin, azi un pic mai racoros dar cafeaua cu al ei parfum nu se dezminte, face diminetile minunate! :)


Sursa: aici.

vineri, 11 august 2017

"Steaua fara nume"

"Într-un târg de provincie ca al nostru, gara este... marea.
Este portul, necunoscutul, depărtarea....."

replica din piesa de teatru Steaua fara nume, scenariu de Mihail Sebastian


Artist: Brent Heighton

joi, 10 august 2017

Amintiri din copilarie :)

Am gasit un scurt dar interesant articol despre fostul Teatru de Opereta, teatru care se afla in acea zona a orasului care a fost transformata trist, din punctul meu de vedere.
Daca sunteti curiosi il puteti citi aici.

Dar si eu am amintirile mele despre acest loc
Imi amintesc de vizionarea primului meu spectacol de opereta care a a avut loc in vechea dar fermecatoarea, acum disparuta, cladire a Teatrului de Opereta care se afla atunci pe Splaiul Dambovitei.
Opereta se numea "Secretul lui Marco Polo".
Bunicul meu a fost cel care m-a dus la spectacol, cum altfel decat la matineu
Sala era micuta, tapisata in catifea rosu-grena.
Imi intorceam privirea in toate directiile incercand sa vad cat mai multe, de la sala, loje si balcon, la candelabrul imens-mi se parea mie, stralucitor, prins de tavanul salii cu motive dantelate si el.
Toata lumea vorbea in soapta, instrumentele se acordau, privirele tuturor erau indreptate spre scena unde cortina, la fel de rosu-grena, in plus decorata cu ciucuri aurii s-a ridicat, in aplauzele tuturor.
Am avut niste emotii teribile.
Totul pe scena era colorat, actorii vorbeau cantand, aveam senzatia ca vad o poveste pe viu
Bunicul meu imi spusese povestea lui Marco Polo, mai tarziu am citit-o dar am pastrat cu dragoaste amintirea acelei zile de toamna in care am trecut cu emotie, prima data in viata, pragul unei povesti, pragul unui loc de poveste care iata, nu mai exista...
Dar ziua aceea de toamna s-a incheiat frumos, bunicul meu m-a dus dupa spectacol la Cofetaria Operetei unde am mancat un cataif, am baut limonada si am continuat sa ma minunez de povestea lui Marco Polo
Cofetaria exista si azi...

miercuri, 9 august 2017

Minunate mici cascade la Cheile Latoriţei

Cheile Latoriţei, situate între munţii Latoriţei şi Munţii Căpăţânii, locuri de o sălbăticie cuminte în aparentă, locuri puţin cunoscute şi care au reuşit să-şi păstreze frumuseţea nealterată tocmai datorită faptului că nu sunt deloc celebre...
Şi sper că aşa vor rămâne!

miercuri, 2 august 2017

Il iubesc pe Prometeu!

Citind Legendele Olimpului in copilarie, am fost emotionata si am pastrat o slabiciune pentru cateva personaje: Niobe, cea care s-a transformat in stanca din care izvora nesecata apa de la lacrimile varsate pentru cei 12 copii ai ei ucisi de Apollo si Artemis pentru ca se prea falea cu ei, Pandora cu a ei celebra deja cutie dar mai ales EL, Prometeu.
Curajul de a-i infrunta pe zei pentru a aduce oamenilor focul, chinul lui zilnic, inlantuit fiind de Zeus pe un varf de munte din Caucaz unde un vultur urias cu un cioc de fier ii sfasaia ficatul, pana cand a fost eliberat de Heracle, m-a tulburat, m-a emotionat pana la lacrimi, copil fiind.
Asa ca va puteti imagina ce am simtit cand am vazut statuia lui Prometeu de la Vidraru...
Cred ca aveam cam 12 ani si mergeam pentru prima data cu bunicii mei pe Transfagarasan, atunci l-am vazut, cum spuneam, pentru prima data, un Prometeu dezlantuit, un Prometeu care parea a fi stapanul lumii, fara teama, dominand totul in jur...
As spune ca aproape m-am indragostit de el si, recunosc, regasesc acest sentiment de cate ori il revad
Il iubesc pe Prometeu, doar ca el nu stie
Ulterior am aflat ca statuia apartine sculptorului Constantin Popovici si ca aceasta lucrare a fost realizata in 1965 dar pentru mine acestea au ramas doar amanunte...
Oricum, daca ajungeti pe la Vidraru, priviti-l cu atentie si spuneti-i ca i-am ramas fidela
foto
:http://www.stirilekanald.ro



joi, 27 iulie 2017

Cascada Bigar....

....am citit cu totii despre ea, am vazut cu totii foto exceptionale cu ea, am auzit cu totii ca e sau nu e asa cum ne gandeam noi ca ar fi...
Saptamana trecuta am fost in Parcul National Cheile Nerei, si iata ce am vazut...
Ea este!
Mereu alta in functie de lumina, tulburatoare, curgand precum timpul...
Oamenii se apropie, ar vrea sa o atinga, sa o priveasca de aproape si fac asta chicotind, tipand, agitandu-se, putini fiind aceia care privesc cu respectuoasa admiratie aceasta frumusete careia i se potriveste linistea...
Cascada Bigar, fermecatoare

miercuri, 12 iulie 2017

Intalnirea...

...a doua persoane este ca si contactul a doua substante chimice;
Daca are loc vreo reactie, amandoua sunt transformate.

Carl Gustav Jung

luni, 10 iulie 2017

Citate - ""M-am hotarat sa devin prost"

Antonie,personajul principal al romanului sufera de boala ganditului, motiv pentru care se simte foarte batran.
El a ajuns la concluzia ca inteligenta aduce doar neajunsuri, prostia fiind de preferat.
Hotararea lui de a schimba inteligenta pe prostie a fost luata...daca va reusi sau nu.... aflati singuri :)
Chiar daca ati citit sau nu acest roman apartinand scriitorului francez Martin Page ,va las sa "degustati" cate ceva din gandurile lui Antonie :

"Se gîndea serios să devină alcoolic. E o preocupare .
Alcoolul ocupă gîndurile în întregime şi dă un scop în disperare: să te vindeci. Atunci ar frecventa reuniunile Alcoolicilor anonimi, si-ar povesti parcursul, ar fi susţinut şi înţeles de fiinţe asemeni lui aplaudîndu-i curajul şi voinţa de a se lăsa. Ar fi un alcoolic, adică cineva care are o boală recunoscută pe plan social. Pe alcoolici lumea îi deplînge, îi îngrijeşte, ei se bucură de consideraţie medicală, umană. Pe cînd pe oamenii inteligenţi nimeni nu se gîndeşte să-i plîngă: „El studiază comportamentele umane, cred că asta îl face foarte nefericit", „Nepoata mea e inteligentă, dar e o fată foarte în regulă. Vrea să
scape", „La un moment dat, mi-a fost teamă c-o să devii inteligent." Iată genul de cugetări binevoitoare, pline de compasiune, care i s-ar fi cuvenit daca lumea ar fi fost dreaptă. Dar nu, inteligenţa e de două ori rea: te face să suferi şi nimeni nu se gîndeşte să o considere ca pe o boală.Prin comparaţie, a fi alcoolic ar fi o promovare. Ar suferi de un rău vizibil, cu o cauză cunoscută şi tratamente prevăzute; nu există cură de dezintoxicare pentru inteligenţă. Dacă gîndirea conduce la o anume excludere,prin distanţa observatorului faţă de lumea observată, în schimb a fi alcoolic ar fi un mijloc de a găsi un loc. Iar a fi perfect integrat în societate, în caz că asta nu s-a realizat firesc, nu poate fi decît dorinţa unui alcoolic. Datorită alcoolului, nu ar mai avea această reţinere faţă de jocurile omeneşti si ar putea liniştit să se lase în voia lor."

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella  

vineri, 7 iulie 2017

M-au fermecat...

....intotdeauna aceste mici bistro-uri sau cafenele.
Cateva masute, o straduta linistita, o cafea parfumata si placerea de a savura toate acestea detasat de prea multi oameni, de prea mult zgomot, de prea mult din toate...
Buna dimineata!
🙂


foto: "Parisian Cafe Embellished 2001"Art Brokerage

joi, 6 iulie 2017

Manastirea Chiajna, rezista...

La marginea Bucureştiului, în apropierea cimitirelor Giuleşti şi Giuleşti-Sârbi, se ridică ruinele Mănăstirii Doamna Chiajna, lăcaş în jurul căruia se învârt multe mituri urbane şi legende pe care toţi locuitorii din zonă le-au auzit din generaţie în generaţie.Ridicată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi desăvârşită în timpul domnitorului Nicolae Mavrogheni , mănăstirea a primit numele de Doamna Chiajna, după fiica lui Petru Rareş şi nepoata lui Ştefan cel Mare. O construcţie în stil neoclasic impresionantă, de 43 de metri lungime şi 18 înălţime, mănăstirea putea fi uşor confundată cu o cetate, ceea ce s-a şi întâmplat chiar înainte ca lăcaşul să fi fost sfinţit. Turcii au atacat-o într-o noapte şi au incendiat-o, în urma flăcărilor mistuitoare rămânând doar ruinele care au dăinuit până în ziua de azi. Cel puţin aceasta este o variantă a istoriei Mănăstirii Chiajna.O altă legendă spune că aceasta era funcţională în 1792, când a izbucnit ciuma din vremea domniei lui Mihai Şuţu, molimă în timpul căreia acolo ar fi murit chiar Mitropolitul Cozma al Ţării Româneşti şi de la care i se trage faima de biserică blestemată. Arhiva şi scriptele care vorbeau despre începuturile mănăstirii au fost arse în totalitate, şi tocmai de aceea nu există o variantă clară, oficială, care să vorbească despre istoria acestui lăcaş de cult, care ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai importante din ţară.Se spune că în nopţile cu lună plină se mai aude încă sunetul unui clopot, clopotul mare al mănăstirii, care a fost aruncat în apele revărsate ale Dâmboviţei undeva în secolul al XVIII-lea.Impresionanta ruină este totuşi în picioare, dar turla a căzut la cutremurul din 1977. 
 
sursa: http://www.romaniatv.net
foto: WikiGOGO

marți, 4 iulie 2017

Tortul Dobos si a lui poveste :)

Felii subțiri de blat, cremă de ciocolată cu aromă intensă, înveliș de caramel în culoarea chihlimbarului și un gust delicios — cam așa s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, o prăjitură care a intrat în istorie și al cărei renume s-a răspândit în întreaga lume.
Managerul cofetăriei din centrul istoric al municipiului Miercurea Ciuc, Bartis Botond, dezvăluie povestea specială a tortului Dobos, creat în anul 1884 de Dobos Joszef, unul dintre c
ei mai renumiți cofetari din Budapesta.
”Rețeta a fost creată în anul 1884, când Dobos Jozsef a dorit să realizeze o prăjitură care să poată fi păstrată și transportată pentru mai mult timp, întrucât în vremea aceea nu existau tehnologii de răcire. Și, după crearea ei, prăjitura Dobos a devenit atât de populară încât a fost transportată și în Viena, la Berlin sau la Paris,a fost transportată cu căruțele, în cutii de lemn pline cu gheață și sare, timp de două-trei zile, fără să aibă vreo problemă”.Tortul a fost prezentat prima dată în anul 1885, la prima Expoziție Generală din Budapesta, iar printre primii care au gustat delicioasa prăjitură au fost împăratul Franz Josef și soția sa, Sissi.Ca o curiozitate, Bartis Botond ne spune că celebra cremă de unt a lui Dobos s-a născut dintr-o … greșeală.
Renumitul cofetar avea un ucenic care, preparând într-o zi o cremă de unt, a pus, din greșeală, zahăr cristalizat în aceasta și nu doar un praf de sare, așa cum se obișnuia. Convingerea era atunci că, dacă într-o cremă de unt se pune zahăr, aceasta era ratată. Dobos Jozsef, însă, nu a aruncat ”crema compromisă” a ucenicului său, a început să lucreze cu ea și așa s-a născut crema de unt, care ”conține puțină sare, dar conține și zahăr, care a devenit extrem de populară și care astăzi este baza cremelor în cofetărie”.Procesul de realizare a feliei Dobos durează câteva zile. Mai întâi se face blatul, apoi crema și după aceea tortul este asamblat și trebuie lăsat să se odihnească și să se ”împrietenească” blaturile cu crema și strict în ultima zi se realizează învelișul caramelizat, care este pus doar înaintea servirii.Rețeta tortului Dobos a fost ținută secretă timp de 20 ani de către creatorul ei, chiar dacă mulți cofetari, din întreaga Europă, au încercat să o copieze. În anul 1906, când Dobos Jozsef a decis să se retragă din activitate, a dezvăluit rețeta membrilor Asociației Cofetarilor din Budapesta, cu condiția să fie utilizată doar de aceștia.

sursa: aici

 foto:http://alte.roosted.org

marți, 27 iunie 2017

Vara vara si ce vara!

Cald cald si se face si mai cald! 🌞
Cald a fost mereu in Bucuresti.
Un articol aparut in “Realitatea Ilustrată” din iulie 1936 si preluat de acest blog, slabiciunea mea, face o radiografie foarte exacta a realitatii de atunci, care, cu mici-mari retusuri este valabila si azi


“Zorile se revarsă pe la patru...
Dar de la trei jumătate cheflii din grădinile de vară, care încununează marginile Capitalei ca o ghirlandă de verdeaţă cu lăutari, presimt ca o adiere de răcoare: întâia adiere de răcoare după douăzecişitrei de ore zăduf !...
Cucoanele de lux rochiile, decolteurile şi chipurile sifonate de nesomn şi sbucium sentimental se ridică de la mesele mişcate de la locul lor, urmate de domni cu beţia solemnă, salutaţi de chelneri şi picoli, cari adastă ultimul, supremul bacşiş.Automobilul a pornit şi el in penumbra zorilor, nesigur, ca şi cum ar fi luat parte la cheful bucureştean, intr'un zbarnăit furibund de motor străvechi. Şofeurul, care n'a dormit cumsecade de opt zile, mână maşina în legănări, abia ferind-o să nu izbească micile faetoane cu un singur cal şi un vizitiu de muere cu tulpan alb, care aduce în paie căldările cu lapte cald, de curând muls, din ugerele cu arome de sulfină, ale vacilor idilice, dintre salcâmii foşnitori de la ţară. În răcoarea înşelătoare a dimineţii, încep să fluiere sirenele fabricilor, care-şi cheamă lucrătorii de la cinci dimineaţa. Tramvaiele au început să duduie pe şinele prelungi cere împânzesc oraşul, până'n ţarinele de la margini, zguduind casele, de zornăie geamurile, pocnind încheieturile şinelor, ca o prevestire de cataclism. În străzile ferite de această calamitate şi unde chiriile sunt duble — s'au ivit întâii precupeţi, cu zarzavaturi cărate în spinarea deşălată, spre a fi vândute „boerilor" cu preţ de speculă. În străzile aşa-zis liniştite, unde vor să doarmă „intelectualii" - medicii, avocaţii, funcţionarii superiori, ziariştii, miniştrii, ofiţerii de stat major - se iscă hărmălaia fără pereche decât în Orient a „oltenilor", cu glasuri exasperante,
ţipând ca dervişii muşcaţi de vipere, toate legumele lumii, peştele cu tarif de parc'ar fi fost adus din Australia, cărbunii de care n'are nevoie nimeni.Galbeni, de parc’ar fi scăpat din camere de tortură bucureştenii îşi părăsesc căminul cu ochii furioşi, îndreptându-se neurastenizaţi spre serviciile unde-i aşteaptă o muncă insipidă, un „şef" tot atât de isteric ca şi ei, puşi cu toţii pe harţă şi pe crimă.La Şosea, în boschetele cu flori suave şi colonade amintind graţiile partenonului, drama e aceiaşi deşi chelnerii sunt mai sclivisiţi, preţurile mai mari, domnii mai pretenţioşi şi cucoanele mai capricioase. Prostraţia iniţială devine însufleţire pe la miezul nopţii şi entuziasm pe la ora două...
Pentru ca la patru povestea să înceapă iar, cu revărsatul zorilor, vardiştii în costume coloniale, lăptăresele, sirenele fabricii si tramvaiele… “


Ce spuneti?
Caldura mare, nu-i asa?
sursa foto: Radio România Muzical

luni, 26 iunie 2017

Citate - 11 minute

Romanul incepe cu o fraza extrem de penetranta :
''A fost odată ca niciodată o prostituată pe nume Maria''.
Da, este povestea unei prostituate, nu o poveste romantata, e o poveste care trateaza-asa cum spune chiar Coelho-un subiect ''delicat, izbitor, șocant''.

Da, Maria, o tanara nu neaparat frumoasa, o fata simpla dintr-un sat brazilian care descoperind lumea si decoperindu-se pe sine ajunge la concluzia ca dragostea este un lucru cumplit.
Cele 11 minute, reprezinta in viziunea Mariei durata medie a actului sexual.
Si cu toate astea nu este un roman despre sex, este mai mult un roman despre auto-cunoastere, auto-descoperire chiar si prin intermediul sexului....
Merita sa cititi cele 11 Minute ale lui Paulo Coelho daca nu ati facut-o inca, merita pentru ca ele reprezinta o felie simpla de viata....


"În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire."

Nu pt spune ca ma topesc dupa Coelho si scrierile lui dar acest roman chiar mi-a placut... 


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella  

joi, 22 iunie 2017

Vara cu parfum de visine...

Niciodata nu m-am dat in vant dupa compot, l-am asociat mereu cu bautura pe care o consumi cand esti bolnav sau pe care i-o duci unui bolnav cand este internat in spital.
Exista totusi un compot care pentru mine reprezinta "bijuteria coroanei" in materie de compoturi: compotul de visine!
Bine, compotul de visine pregatit de bunica mea, eu rar am incercat sa-l fac, rar mi-a si reusit
Cu siguranta si visinele aveau alt gust, inca le simt tari, carnoase, cu o coaja lucioasa
si o pulpa de o culoare intens, cum altfel decat visinie, dulci-crisoare, mirosind usor a migdale....
Compotul era mai mult un sirop mai subtire dar nu apos, dulce fara sa fie lesinator, acrisor fara sa ti se strepezeasca dintii, mereu rece si cu micutele fructe, plutind ca niste globuri purpurii in paharele pentru compot.
Tare imi mai placeau aceste pahare, n-am mai regasit acel model sau poate nu am stiut eu unde sa caut.
Ale bunicii mele erau din cristal, ca asa era moda pe care o apucase ea, din cristal simplu, fara nici un fel de taieturi, transparent.Paharele aveau forma unei umbrele larg deschise, asezate pe un picior gros si putin inalt din cristal masiv.
Imaginati-va compotul acela plin de culoare, imaginati-va visinele acelea parfumate, plutind in cupa aceea transparenta si racita de raceala bauturii aromate.
Da, pentru mine vara mirosea a compot de visine

miercuri, 14 iunie 2017

Despre Marrakech...

Strazile din Marrakech, nu seamna cu nimic din ceea ce credeam ca stiu...
Agitate, colorate, mirositoare, nu curate dar nu neaparat murdare, pline de o energie care te poate bulversa daca stai de-o parte si privesti. Daca alegi sa intri in vanzoleala aceea, totul se schimba.In bine.Zambesti, te uiti la o taraba, gusti, esti atent sa nu stai in calea oricarui vehicul pe doua roti pentru ca ei nu au aceasta grija,razi, mangai o pisica, te tocmesti (daca te pricepi), cumperi, nu cumperi, te opresti, intri intr-o cafenea, bei un fresh de portocale care e chiar fresh, mirosi niste condimente de care poate nu ai auzit dar te tenteaza, cumperi, nu cumperi, cineva te indeamna sa vezi obiectele din piele din dugheana lui, altcineva iti arata cercei, bratari, ceai, uleiuri parfumate, ulei de argan, dulciuri, admiri usa frumos sculptata in lemn a unui riad.Cineva sigur are ceva ce ti-ai dori. Si de-o data in fata iti apre ea, Djemaa el-Fna, marea, celebra piata din Marrakech.Se lasa seara si in aer pluteste mirosul gratrelor pe care sfaraie carnea de miel, pui, peste, legume, toate asezonate cu condimente.E greu sa nu te asezi la una dintre lungile mese si sa gusti cate putin din toate.Poate tu te simti obosit, ametit dar n-ai nicio sansa sa te opresti. Racoarea serii aduce lumea in piata, agitatia continua.Continui si tu.
Si cand trebuie sa pleci din Marrakech, iti promiti ca te vei intoarce.



vineri, 2 iunie 2017

Ohhh...inghetata...

Da stiu, exista si un risc, se depune, dar imi asum riscul
Se pare ca cei care au descoperit deliciosul desert au fost europenii, adica italienii (de aceea se spune ca cea mai buna inghetata, faimoasa gelata, se gaseste pe taramul cizmulitei). Nero Claudius Caesar, Imparatul Romei obisnuia sa manance fulgi de gheata cu pulpa de fructe si miere, insa tinea reteta sub strict secret, asadar dupa prabusirea Imperiului Roman, reteta s-a pierdut, ea reaparand dupa cateva secole.Acestia au fabricat-o la inceput din gheata adusa din munti, pisata si suc de fructe.
Marco Polo a preluat ideea chinezilor de a folosi lapte ininghet si a dus-o italienilor, care au stiut imediat cum sa combine ingredientele in asa fel incat sa rezulte minunatia cremoasa si racoritoare de astazi.
Devine cel mai iubit desert al tuturor.
Mai apoi inghetata devine celebra si in Franta, acolo unde un bucatar francez experimenteaza si adauga laptelui inghetat ciocolata sau capsune, largind astfel gama de arome.

sursa: (www.cere.ro)

In concluzie,ce spuneti de o inghetata?
Ce preferinte aveti?
Sper ca am reusit sa va ispitesc, nu de alta dar nu vreau sa cred ca sunt singura pofticioasa

marți, 30 mai 2017

King Arthur: Legend of the Sword

Ca sa ma exprim pleonatisc, am vizionat aseara la cinema legendara Legenda a Regelui Arthur.O legenda americanizata in constructia ei, pastrand ideea dar impodobind-o atat cu expresii apartinand zilelor noastre (ma refer la injuraturile tipc americane) cat si la perechea de pantaloni din piele fina care imbraca picioarele maxim de sexi ale legendarul rege intruchipat de Charlie Hunnam si la frizura lui bine geluita si lipita de cap, in rare ocazii si pentru scurta durata doar in momentele de apriga lupta ea fiind discret, dar discret deranjata :) Remarcabile sunt efectele speciale pe care de altfel este si construit filmul. Remarcabila lumea fantastica pe care tehnica o face de un realism aproape tangibil tinand cont si de efectul 3D.Un film in care acele creaturi bizare iti penetreaza mintea. Un film fantastic in care nu exista timpi morti, un film in care totul se misca dar nimic nu te misca (pe mine cel putin), eu una nu am simtit fiorul legendei...
Pentru iubitorii genului fantastic, cu siguranta filmul va fi apreciat, pentru mine, neiubitoare a acestui gen, mai putin. Raman totusi cu multumirea de a fi vazut aceasta poveste din alt unghi decat cel clasic si, chiar daca nu a fost genul meu, am apreciat nivelul la care a ajuns tehnologia in arta, in detrimentul artei, parerea mea.Parerea celor cu care am urmarit filmul aseara, difera de a mea si cred ca in asta si consta farmecul unei seri reusite, nimic sa nu fie asa cum te asteptai sa fie :)
Va invit sa mergeti, King Arthur: Legend of the Sword merita vazut macar pentru fantastica lume creata pe ecran si in care te simti inclus daca te lasi furat de poveste  :) 








luni, 29 mai 2017

Citate - Miss Romania...

...este titlul unui roman care apartine lui Cezar Petrescu.
Am ales sa scriu cateva cuvinte despre acest roman mai putin cunoscut al lui Cezar Petrescu, pentru ca ideea cartii e interesanta in sensul in care e o poveste putin atipica pentru o Miss.
Din pacate nu mai am cartea si nici nu am gasit citate pe net dar eu sper ca si asa, curiozitatea voastra sa fie starnita :)
Primul concurs Miss Romania a fost organizat- se pare- in 1928 si castigatoare a fost cea din fotografie, considerata fiind ca „la plus belle femme d’Europe"de catre un juriu care reunea toate „grands journaux d’Europe"....
Participantele la concurs trebuiau sa indeplineasca anumite conditii, si nu….nu 90-60-90….nu….
Ele trebuiau sa exercite o”profesie cinstita” adica sa nu fie prostituate sau femei intretinute si sa aiba “mijloace de trai onorabile”…..
Personajul din cartea lui Cezar Petrescu are la baza caracteristicele acestei Miss doar ca el, personajul din roman era foarte sarac cu duhul…
Frumoasa…si atat!
Folosita de cei din jur pentru frumusetea ei, reclame la tot felul de produse de infrumusetare, aparatii in reviste, bani castigati – mai putini pentru ea - mai multi pentru cei care o promovau….va suna cunoscut?
Sunt sigura ca da pentru ca, nimic nu e nou sub soare... 

Doar ca protagonista acestui roman avea un vis: sa se casatoreasca cu un sef de gara si de la fereastra apartamentului de deasupara garii sa priveasca cum vin si pleaca trenurile fara a-si dori sa se gaseasca intr-unul dintre ele.
Si visul ei a avut sorti de izbanda, pentru ca si l-a implinit.
Si iata ca, instinctual, ea ales sa NU fie un accesoriu, a ales sa fie partenera de viata – cu drepturi egale a unui om obisnuit…. 


In viata chiar conteaza ce alegem sa fim, parteneri sau accesorii…


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella  

vineri, 26 mai 2017

Povestea palatului blestemat al lui Cuza

Prietena-japoneza amintea in comentariul ei la postarea mea despre Elena Doamna de Palatul Ruginoasa, mi-am amintit la randul meu de acest articol pe care l-am pus pe blog in 2014 si mi-am zis ca poate ar fi interesant sa-l republic....

Reşedinţa domnitorului de la Ruginoasa, Iaşi, ascunde drame care i-au avut în prim-plan pe mari boieri şi oameni politici din secolul al XIX-lea. Conacul este restaurat şi poate fi vizitat. Ascuns de ochii curioşilor după perdeaua de arbori de la marginea drumului dintre Iaşi şi Paşcani, castelul în stil neogotic apare somptuos la capătul aleii care se desfăşoară lin după poarta uriaşă de lemn masiv. Istoria reşedinţei de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea ieşeană Ruginoasa este, pe cât de frumoasă, pe atât de umbrită de drame, secrete şi poveşti de dragoste tragice. Toate cumulate i-au adus un supranume mai puţin demn. 

 „Casa domnitorului de la Ruginoasa era cunoscută ca «Ruşinoasa», din cauza amorurilor secrete, ţinute departe de ochii lumii şi de urechile familiei. În plus, se zice că palatul este blestemat pentru că noaptea ar fi bântuit de fantoma unui prinţ care a locuit aici, a lui Dimitri", a spus muzeograful Simona Ionescu, cea care îngrijeşte acum clădirea de patrimoniu.
Soarta spectaculoasă a palatului începe în urmă cu mai bine de două secole. În 1804, logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii şi la indicaţiile unor arhitecţi celebri. Mare dregător, membru al Sfatului Domnesc, Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie a cărei frumuseţe răpitoare i-a făcut pe contemporani s-o asemene cu Ileana Cosânzeana. Numai că Marghioliţei i-au fugit ochii după Nicolae Roznovanu, un alt boier influent în epocă, al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi. Marghioliţa, care locuia în Capitala Moldovei împreună cu Costache, i-a cerut soţului s-o ascundă la Ruginoasa, spunând că este hărţuită de Roznovanu. Logofătul s-a conformat, a trimis-o la conacul de la ţară, unde a dat-o în grija fiului lui, Săndulache Sturdza. Roznovanu, însă, adună un grup de arnăuţi şi pleacă s-o răpească pe frumoasa soţie a lui Costache. „Urcând scările palatului, arnăuţii au dat peste fiul lui Costache Sturdza, care, cu ultimul pistol, a vrut să apere onoarea domniţei Marghioliţa, mama lui vitregă.

Un arnăut a reuşit să-l ucidă cu un cuţit pe Săndulache. Roznovanu a intrat, a luat-o în braţe pe Marghioliţa şi a plecat cu ea", povesteşte învăţătorul Mihai Lupu. Este prima moarte tragică de la Ruginoasa. Atât de tragică, încât logofătul Costache abandonează palatul. Mulţi ani mai târziu, în 1862, construcţia somptuoasă ajunge, în proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Doamna Elena este cea care l-a locuit aproape permanent, în timp ce soţul era ocupat, la Iaşi sau la Bucureşti, cu treburile statului. De altfel, „Elena Doamna", aşa cum a fost supranumită în epocă, fiind foarte iubită de supuşi, s-a ocupat de mobilarea şi îngrijirea domeniului aferent palatului. Istoricii povestesc însă că Elena Cuza n-a fost fericită la Ruginoasa. Ştia de sfârşitul tragic al Sturdzeştilor şi a luat totul ca o fatalitate, mai ales că în prima noapte de când s-a mutat a auzit cântând cucuveaua. În singurată, doamna se ocupă de educaţia celor doi fii ai domnitorului, Dimitri şi Alexandru, pe care Cuza i-a avut din relaţia nelegitimă cu Maria Obrenovici, descendentă a familie Balş. Alexandru Ioan Cuza trecea rar pe la reşedinţa sa din Ruginoasa. Domnitorul revine la Ruginoasa în septembrie 1864, atunci când promulgă şi pune în practică Reforma Agrară. Plecat în exil în 1866, după a fost nevoit să abdice, Cuza moare în mai 1873 la Heidelberg, în Germania. După două săptămâni, Elena Doamna aduce rămăşiţele soţului la Ruginoasa, fiind înmormântate în curtea bisericii din spatele palatului. Legenda spune că de la moartea domnitorului şi până să fie îngropat, clopotul bisericii a bătut încontinuu, un semn al respectului şi iubirii de care se bucura printre supuşi.Blestemul castelului a persistat şi după moartea domnitorului. Fiul cel mic al lui Cuza, Dimitri, se îndrăgosteşte de una dintre servitoare şi se sinucide în camera sa, după ce Elena Cuza o alungă pe tânără. A doua moarte tragică de la Ruginoasa. Tânărul este înmormântat tot în curtea bisericii, în stânga tatălui său. Celălalt fiu, Alexandru, moare în 1890 în timpul lunii de miere pe care şi-a petrecut-o în Spania cu Maria Moruzzi, proaspăta sa soţie. Răpus de miocardidă severă la doar 23 de ani, fiul cel mare îi lasă toată averea prin testament soţiei sale. În relaţii reci cu nora sa şi lăsată fără niciun drept asupra proprietăţilor, doamna Elena Cuza se retrage la Iaşi, apoi la Piatra Neamţ, unde moare într-o sărăcie lucie.
Zidurile Palatului Ruginoasa ascund şi o altă idilă ruşinoasă. Văduva Maria Moruzzi se îndrăgosteşte de tânărul inginer Ionel I.C. Brătianu, venit în zonă să muncească la construcţia căii ferate Iaşi-Paşcani şi luat chiriaş la conac. Nora domnitorului se căsătoreşte, astfel, cu fiul celui care-l determinase pe Cuza să abdice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR. A servit în comunism ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP sau bibliotecă. Inaugurat în 1982, Muzeul Memorial „A.I. Cuza" de la Ruginoasa a intrat în proces de restaurare acum trei ani, printr-un proiect finanţat de Ministerul Culturii cu 2,5 milioane de euro. Palatul de la Ruginoasa este singurul monument istoric din Moldova reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă.Inaugurat în 1982, Muzeul Memorial „A.I. Cuza" de la Ruginoasa a intrat în proces de restaurare acum trei ani, printr-un proiect finanţat de Ministerul Culturii cu 2,5 milioane de euro. Chiar dacă lucrările s-au finalizat în toamna anului 2011, muzeul stă cu uşile închise. Palatul de la Ruginoasa este singurul monument istoric din Moldova care poate fi reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă. Muzeul stă încă închis din cauza lipsei fondurilor pentru achiziţia de noi piese de mobilier şi pentru schimbarea conceptului muzeistic. „Va fi un nou concept muzeistic. La parter vo avea o singură cameră, cu info-touch, cu istoria familiilor care s-au perindat în Palat, iar restul camerelor vor fi mobilate, două camere de oaspeţi, dormitorul copiilor şi camerele servitorilor. Etajul va rămâne la fel, elementul de noutate va fi o cameră cu masă de biliard", a spus muzeograful Simona Ionescu.

 preluat de pe www.historia.ro

miercuri, 24 mai 2017

A fi sau a nu fi, increzator...

In dimineata asta am regasit o foarte scurta poezie a lui G. Toparceanu a carei concluzie mi-a amintit ca trebuie sa invat o data si-o data sa nu mai fiu atat de increzatoare...dar ce sa ma fac cu memoria mea scurta?!


Când pleca odata la razboi un om,
I-a strigat o cioara dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bataie, pentru tara mori,
Si-ti va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut sa plece,
Deci a fost la urma, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte si executat.


Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui!


(George Toparceanu - Microscopica)