luni, 9 iunie 2014

Un început în istoria afişelor de cinema din România

Afişul  românesc al filmului „Mihai Viteazul”, 1970


Afisul de film a constituit o preocupare prioritară pentru istoricii români şi străini care au avut ca obiect de studiu comunismul românesc.Informaţia ce s-ar fi putut desprinde din afişele cinematografice este destul de nişată, adesea criptată în spatele unor ani de studiu al imaginii şi al cinematografiei – ceea ce a făcut ca până azi să nu existe cataloage şi cărţi bine documentate despre afişul românesc de film. Comparativ, istoria culturală occidentală acordă o atenţie aparte afişului de film: sunt, pe de-o parte, studiile privind istoria marketingului, pe de alta, cele privind evoluţia artei vizuale.
De la bun început, ideea capitalistă ce s-ar fi putut desprinde din aceste afişe s-a aflat în antiteză cu ideologia comunistă, însă nevoia de informare şi, mai apoi, de exaltare a mândriei naţionale au făcut ca afişele să existe totuşi. Mulţi critici şi istorici români le-au judecat ca pe nişte documente corupte de cenzura Epocii de Aur, însă pentru un trăitor al perioadei ele reprezintă o duioasă privire în trecutul propriu. Da, există elemente de cenzură în afişele de film, însă cartea-catalog a lui Christopher Landry nu are în centrul ei această idee. Ci chestiunea pe care Tudor Giurgiu o remarca în cuvântul de încheiere a albumului: lipsa unei şcoli de film veridice, cum a fost în Polonia sau în Cehoslovacia, a dus şi la slaba preocupare în privinţa graficii afişului, ca artă vizuală. Demersul unui autor străin – adoptat, ce-i drept, de aproape 15 ani, de meleagurile bucureştene – în această direcţie este foarte important, însă, aşa cum sublinia chiar autorul, materialul publicat în acest catalog nu este exhaustiv sub nicio privinţă. E doar un început.
Autorul acestei cărţi a descoperit, astfel, faptul că existau trei tipuri de afişe de film în România comunistă. „Primul era simplu – o tipăritură pe hârtie de ziar, într-o culoare sau două, de obicei fără nicio grafică spectaculoasă, având dimensiunea de 36 pe 47 cm. Aceste afişe erau lipite pe pereţi şi pe chioşcuri în oraşele mari şi mici, acolo unde filmul urma să ruleze. Al doilea model şi cel mai răspândit a fost cel tipărit în patru culori pe hârtie fotografică lucioasă, de 46 pe 67 cm, tipul acesta de afiş fiind cel mai des întâlnit în cinematografele din România comunistă. Mult mai rar, el era înlocuit cu unul în două sau trei culori pe o hârtie de proastă calitate, măsurând 50 pe 70 cm. Cel de-al treilea şi cel mai elaborat model de afiş era destinat pentru cele mai prestigioase premiere, fiind emis în mult mai puţine exemplare. Măsurând 70 pe 100 cm şi imprimate pe hârtie mai groasă, aceste afişe au fost de multe ori adevărate opere de artă, unicate pe piaţa românească. Toate afişele au fost fabricate într-una dintre cele trei tipografii de stat din Sibiu, Oradea sau, cea mai mare dintre ele, Întreprinderea Poligrafică 13 Decembrie 1918 din Bucureşti.”
Cartea lui Christopher Landry nu prezintă doar afişele româneşti realizate pentru producţiile autohtone. Uncapitol aparte îl reprezintă afişele filmelor străine, în special, afişele filmelor occidentale. De cele mai multe ori, filmele străine au fost distribuite fără prea multă publicitate, fiind promovate, de regulă, printr-o fotografie alb-negru mărită, cu titlul filmului şi distribuţia. Acesta era „afişul”. Uneori se aranjau fotografii într-un colaj cu grafică simplă, în culori pastel. Au existat însă şi excepţii – afişele seriei „Planeta Maimuţelor” (1968) au fost capodopere ale graficii de afiş cinematografic, iar afişul original din 1968 se vinde cel mai scump printre colecţionari.



(Afişul din Japonia al filmului „The Last Crusade (Mihai Viteazul)”, 1970)
„Mihai Viteazul” la noi şi la alţii

Un element interesant al catalogului lui Landry este prezentarea în oglindă a unor afişe făcute pentru producţiile autohtone, care au rulat şi peste hotare (a se vedea grupajul de mai sus, cu afişe din ţară şi din străinătate ale filmului „Mihai Viteazul”). Albumul cuprinde, astfel, şi afişe ale peliculelor precum „Un comisar acuză” (1973), din Cehoslovacia, Cuba, URSS, Ungaria şi România. Autorul „a scotocit” serios după anumite producţii, aducând cititorului afişe ale filmului „Mihai Viteazul” (1970) din Statele Unite ale Americii şi chiar din îndepărtata Japonie. Totuşi, cele mai multe afişe din afara graniţelor ale unor pelicule româneşti prezente în acest catalog au fost adunate din spaţiul fostei Cehoslovacii şi din Polonia.



(Afişul iugoslav al filmului „Poslednji krstaski pohod (Mihai Viteazul)”, 1970)


Autorul s-a oprit şi asupra unor profiluri de artişti care au adus elemente de originalite în afişul românesc precum Klára Tamás, Ion Stendl, Pompiliu Dumitrescu. Numele acestora nu spun multe publicului larg, însă enunţarea peliculelor cărora aceştia le-au creat „ambalajul” artistic poate fi de ajutor pentru cititori: „Toate Pînzele Sus” 1976 (afiş realizat de Pompiliu Dumitrescu), „Pas în doi” 1985 (afiş de Klára Tamás), „Luchian” 1981 (afiş de Ion Stendl).
Dincolo de genurile clasice de film, care au fost mai atent monitorizate şi implicit cenzurate, afişele filmelorpentru copii s-au bucurat de mai multă libertate. Expresivitatea afişului peliculei „Amintiri din copilărie” (1965) poate oricând rivaliza cu cel din Spania sau din Cuba. La polul opus stă „Veronica” (1973). Deşi a fost considerată o mega-producţie românească, pelicula are parte de un afiş de-a dreptul dezolant – imaginile alb-negru ale câtorva dintre personaje pe un fundal verde. În schimb, afişele din Polonia, Germania Democrată şi cele din Cehoslovacia radiază de bucuria copilăriei, aşa cum personajul principal o face în film. Una peste alta, cartea lui Cristopher Landry, tipărită în condiţii grafice excepţionale şi perfect normale pentru ceea ce autorul a dorit să ne arate, este un mare câştig pentru istoria culturii româneşti. E însă un demers care trebuie continuat.

Autor: Ciprian Plăiaşu
sursa: http://www.historia.ro/

22 de comentarii:

  1. a. Până la urmă, tehnica afişului ţine tot de arta grafică, de talentul graficianului, de ideile urmărite a fi transpuse în modul "multum in parvo". Exact ca şi în cazul unui scenograf, şi autorul afişului ar trebui să vadă mai întâi filmul respectiv....
    b. Eu nu am dat niciodată importanţă afişului.Ăl consideram drept ceva de..."unică folosinţă, adică vedeai afişul, intrai în cinema, vedeai filmul, ieşeai şi....la revedere ! Ehei, doar dacă mureai după film ca să-l mai vezi şi a doua, a treia oară, etc....erai mai atent şi la afiş...
    c. După 1989, cel mai mult mi-a plăcut filmul dar şi afişul de la "Dr.Jivago" (sau..."Zhivago") acela din 1964...Din păcate, cinematografele s+au redus considerabil şi, odată cu ele, şi afişele...
    d. Postarea de mai sus este interesantă, oarecum de..."nişă" şi trebuiau date exemple ilustrate de afişe chiar în dreptul fiecărei menţiuni, pentru ca să ne dăm seama direct, pentru că o imagine face cât....de cuvinte... :)))
    O seară bună, draga mea cinefilă !

    RăspundețiȘtergere
  2. sa stii ca la asta ma gandeam si eu :))
    poate o voi face pentru Miercurea fara cuvinte, ma mai gandesc...
    pe mine m-au atras mereu afisele si faptul ca ale noastre erau atat de lipsite de orice farmec ma intrista mai ales ca aveam ocazia sa le vad pe cele originale...
    pentru ca am activat atat de multi ani in acest domeniu, pot sa-ti spun ca in mod normal peliculele care veneau la noi in tara erau insotite de afisele originale, afise care erau in general interesante, atragatoare, incitante...

    RăspundețiȘtergere
  3. Erau seci si urate afisele din anii 80. Imi amintesc ca scria pe ele "Romanifim prezinta" filmul american "Kramer contra Kramer" dupa care urma lista cu actori si bla, bla... dar nu era nici o fotografie pe el...
    Si totusi la cinematografe erau afise cu fotografii la "Patria" de exemplu deasupra la intrare era un loc mare amenajat ptr postere.. sau ma însel?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, este adevarat, pentru cinematografele mari erau un altfel de afise...
      din pacate, privind afisul unui film din acea perioada mai nimic nu te indemna sa intri in sala si totusi erau mai mereu cozi la cinematografe asta pentru ca functiona "folclorul oral" :))
      dupa '83 din nefericire pe ecranele noastre nu mai rulau filme decat din tarile socialiste.
      totusi, erau destule filme bune poloneze sau din R.D.G sau rusesti...imi amintesc de " Fata fara zestre" a lui Nikita Mihalkov sau de "Gara pentru doi" in care joaca Lyudmila Gurchenko si acelasi Nikita Mihalkov...

      Ștergere
    2. Nu mai tin exact minte cum a fost cu filmele straine în cinematografe dar aparusera aparatele video si tin minte ca eu am vazut Star Wars la sala mica a palatului, în grupuri, inghesuiti la televizoare ptrc ca fimul se "transmitea" de pe video si era cu titraji "life" ! :))) . Figura a tinut pana sa prins careva de ia soptit lui Ceausescu ca dupa aceea au interzis astfel de vizionari. Noroc ca noi am avut video si era "mafia" mare cu filmele de afara. Am asa de multe amintiri din acea perioada.... pfff! De la controale.. lasa nu mai scriu ca e prea "public! " :))))) Dar sa sti ca a fost fain, eram "ilegalisti"! :)))))) Mi-ai starnit amintiri.... o gramada! :))

      Ștergere
    3. o sa incep sa cred ca asta este rolul meu, starnitoare de amintiri :)))

      sigur, aparatele video si vocea Margaretei Irina Nistor, cine ar putea uita asa ceva? :)
      noi suntem un popor tenace sa stii, gasim solutii si uneori chiar reusim sa aplicam acele solutii cu succes :))

      Ștergere
  4. Cine are cont pe Facebook poate solicita aderarea la grupul specalizat al colecţionarilor şi poate vedea o adevărată comoară de afişe româneşti de film la unul dintre membri:

    https://www.facebook.com/mihail.macri

    Nu-i fac publicitate, pur şi simplu mi-au plăcut mult unele afişe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc, Max, ma bucur ca mi-ai spus, ma bucur si ca mai treci pe aici :)

      Ștergere
    2. De trecut trec mereu. De lăsat semne n-am mai lăsat.

      Ștergere
    3. in acest caz, ma bucur ca lasi cate unsemn din cand in cand :)

      sunt trista azi, am aflat ca Melly, pe care cred ca o stii si tu, a murit...
      e atat de ciudat, aici suntem destul de apropiati dar apropierea asta nu e doar o iluzie?

      Ștergere
  5. Prima imagine este o „posterizare” automată, Mihai Viteazul nu este Attila Hunul!
    Ideea de afiș, ca artă, am întâlnit-o pe blogul tău. În cazul de față, avem de-a face cu simple decupaje.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mi-ai spus un lucru foarte frumos, multumesc! :)
      este foarte adevarat, cam astfel erau reprezentate afisele de film in anii 70-80, simple decupaje sau poate nici atat...
      cu siguranta asta s-a intamplat nu pentru ca nu ar fi existat oameni talentati, probabil ca afisul la vremea aceea nici nu era considerat o forma de arta...

      Ștergere
  6. Mie mi-a placut aceasta prezentare si am sa caut sa vad daca pot gasi cartea dlui Landry ca sa o rasfoiesc. Iata insa un lik la un articol care prezinat si alte imagini de postere din acea carte, https://mubi.com/notebook/posts/movie-poster-of-the-week-anne-of-the-thousand-days-and-the-romanian-movie-poster

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc, Rudolph, ma uit acum, sunt curioasa :)

      Ștergere
    2. sunt foarte interesante...hmmm, cat de plate si fara "miez" erau...
      sigur, erau asa pentru ca asta era "linia" trasata de sus, cu siguranta...

      Ștergere
  7. Bine te regăsesc, Pandora! Azi, lumea are acces la informație, dar dacă ne gândim le vremurile când singura ”punte” între noi și filmul care urma să ruleze era informația de pe afiș, realizăm importanța sa covârșitoare. Sunt unele afișe de-a dreptul fascinante!
    Și...ca să vezi! Uite:
    http://www.evenimenteincluj.ro/tag/expozitie/
    Tocmai am vizitat expoziția de afișe de la Cluj în cadrul TIFF! Dacă ai timp, intră pe site. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine te regasesc la randul meu, Mirela! :)
      foarte adevarat, la vremea aceea accesul la informatie nu era doar limitat, era aproape inexistent...
      atunci, orice simbol avea un impact covarsitor pentru ca ne lasa speranta ca poate exista un timp in care sa te poti exprima liber...

      merg sa vad, m-ai facut curioasa :)

      Ștergere
    2. interesant si extrem de permisiv in ceea ce consta creativitatea...
      afisul este o forma de arta accesibila si cu un impact imediat, este unul dintre aspectele pe care le apreciez foarte mult legat de acest mod de expresie artistica :)

      Ștergere
  8. Un subiect deosebit de intetesant... daca stau bine sa ma gandesc, acum 25-30 de ani nici nu imi faceam probleme despre cum arata afisul unui film... Erau doua cimematografe in oras (Sibiul nu era un ira inapoiat!) si cand vroiam la film, mergeam la film :D
    Nici nu aveam cu ce compara posterele :) ce reviste staine aveam?! Tja... cum a evoluat societatea?!
    Te pup draga mea draga. Tocmai am ajuns acasa... ce bine e:-*
    ♡♥♡♥♡♥♡♥♡♥♡

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine ai revenit draga mea draga, mi-a fost dor de tine! :*

      stiu, asa e, afisul exista atunci nu pentru a sustine filmul, exista pur si simplu...

      Ștergere
  9. atunci afisele imi pareau wow, acum realizez ca erau atat de sterse, parca... :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa mi se pareau si mie cand eram mica, apoi, prin natura ocupatiei mele, am avut ocazia sa vad afise originale de film si am inteles diferenta...

      Ștergere